Frunză a semnat contractul cu Rapid! „Aș minți dacă aș spune că sunt rapidist de mic”

Frunză a semnat contractul cu Rapid!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul Sorin Frunză a declarat că a semnat contractul
valabil doi ani cu gruparea FC Rapid, în această seară urmând să
efectueze primul antrenament sub comanda tehnicianului Marius
Șumudică.

„M-am întâlnit astăzi cu conducerea clubului și am semnat
contractul pe doi ani. Totul este în regulă, diseară voi face
primul antrenament cu Rapid. Voi purta tricoul cu numărul
11”
, a spus Frunză.

Conform site-ului oficial al grupării giuleștene, fundașul
portughez Candido Alves Moreira da Costa, va evolua la Rapid cu
tricoul cu numărul 81.

Ambii jucători ar putea debuta la formația giuleșteană, sâmbătă, în
amicalul cu actuala campioană a Ucrainei, Șahtior Donețk,
programat, de la ora 18.00 pe stadionul Giulești – Valentin
Stănescu.

În vârstă de 32 de ani, Sorin Frunză a mai evoluat în cariera sa
la formațiile Dunărea Galați, Cimentul Fieni, Politehnica
Timișoara, Jiul Petroșani FC Botoșani, Universitatea Craiova, FC
Vaslui și Unirea Urziceni. El a fost adus la Rapid pentru a dubla
postul de mijlocaș stânga ocupat acum de brazilianul Cesinha.

„Aș minți dacă aș spune că sunt rapidist de mic.
Oricum, nici suporterilor nu le-ar plăcea să audă o asemenea
„vrăjeală” și pe urmă să joc execrabil. Sunt doar un profesionist
și voi da totul pentru Rapid, așa cum am dat totul și pentru
Urziceni”
, a spus Sorin Frunză intr-un interviu pentru
ProSport.

Comisia Centrală de Arbitri a delegat la acest amical o brigadă
după modelul UEFA, cu cinci arbitri formată din Alexandru Tudor
(central), Iulian Radu și Valentin Avram (asistenți), Augustus
Constantin și Mugurel Vădan (arbitri adiționali), Radu Petrescu
(rezervă).

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Obligatoriu pentru toți proprietarii de terenuri. Legea se aplică peste tot în România
Obligatoriu pentru toți proprietarii de terenuri. Legea se aplică peste tot în România
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×